Despre

Salut, numele meu este Daniel, am 23 de ani și îți urez bun venit pe blogul meu. Acest blog a fost creat din dorința de a călători, o dorință pe care am avut-o pentru prima dată în urmă cu mulți ani. Deși Travellor este un proiect care are deja o vechime de doi ani, acesta nu s-a ridicat la standardele pe care mi le-am propus, iar din acest motiv am decis să schimb direcția acestuia, transformând-ul dintr-o simplă galerie de imagini într-un blog desăvarșit (din nou).

Îmi place să hoinăresc prin lume, fie că e vorba de un sat cu 10 locuitori sau de un oraș cu trei sute de mii. Cu toate că majoritatea celor pe care îi cunosc sunt fie cu familii, fie au pe cineva alături și au planuri să își ia viața mai în serios, am preferat să fac ceea ce am crezut eu că e mai bine, sau mai bine zis, ceea ce am crezut că îmi place cel mai mult. Iar ceea ce îmi place mie cel mai mult poate fi observat aici, pe această pagină.  
  
Pe lângă imaginile și locurile pe care vi le voi prezenta, voi încerca să includ și anumite date istorice despre localitățile și monumentele pe care le-am vizitat. Această pagină nu trebuie folosită ca o sursă de inspirație pentru alte proiecte cu temă istorică și care presupun o abordare mai profundă a unui anumit subiect. Deși îmi doresc să creez o pagină care să conțină cât mai multe informații despre localitățile vizitate, se poate ca sursele folosite să fie unele eronate, iar din acest motiv vă invit să 'corectați' orice greșeală descoperiți, prin a îmi sugera eroarea produsă și o sursă care credeți că este mai de încredere. Proiectul este unul în desfășurare, numeroase postări urmând a fi incluse pe acest blog.

Istoria acestui proiect începe în anul 2016, când în data de 3 Iulie am creat o pagină asemănătoare numită Travel To Photograph. Unele postări de pe această pagină, mai ales cele din Iulie 2016, sunt preluate de pe TTP. O lună și jumătate mai târziu am lansat ceea ce urma să devină Travellor Project. Inițial, Travellor a avut un caracter de blog, fiind o pagină bilingvă, tradusă și în limba engleză. În August 2017, acesta a primit aspectul unei galerii de imagini, aspect care a continuat pană în data de 30 Decembrie 2018 când am lansat prima versiune a acestui proiect, din nou în varianta unui blog. Am luat în considerare lansarea unei versiuni în limba engleză, dar acest lucru se va materializa doar dacă va exista cerere pentru așa ceva.

După cum spuneam și înainte, proiectul este unul în desfășurare. De aceea vă invit să îmi trimiteți sugestiile voastre folosind pagina de contact sau de ce nu, formularul pentru comentarii.

Cu stimă,
Daniel "Travellor"

Membri

Daniel B. (Iulie 2016 - prezent) - În prezent este singurul membru al proiectului. Inițial a creat Travel To Photograph ca mai apoi să relanseze proiectul sub denumirea de Travellor, fiind singurul membru constant al acestuia. El se ocupă de toate aspectele paginii, de la poze și călătorii până la scrierea de postări.

Foști membri

Alex C. (07.2016 - 12.2016) - A participat la realizarea unui număr mai însemnat de călătorii, atât pentru Travel To Photograph cât și pentru Travellor. În urma trecerii de la TTP la Travellor și a schimbării modului de postare, multe dintre călătoriile respective au fost omise sau refăcute. Câteva expediții au avut loc în zona Revetiș-Joia Mare-Dieci-Laz dar și în zona Aradului. Ultima călătorie efectuată a avut loc în data de 11 Decembrie 2016.   

Eduard F. (07.2016 - 09.2016) - A participat la realizarea de călătorii în primele săptămâni de existență ale Travel To Photograph, perioada Iulie-August 2016. A realizat și o expediție minoră pentru Travellor în Septembrie 2016. În urma trecerii de la TTP la Travellor și a schimbării modului de postare, multe dintre călătoriile respective au fost omise sau refăcute. Toate expedițiile au avut loc în zona Revetiș-Joia Mare-Dieci-Laz. Ultima călătorie efectuată a avut loc în data de 15 Septembrie 2016.
   
Alte proiecte

Travellor Trains

Lansare: August 2017

Proiect care are ca scop prezentarea de videoclipuri feroviare, acestea incluzând trenuri, gări, linii de cale ferată, etc. cunoscut fiind pe YouTube cu denumirea menționată anterior. Deschiderea inițială a acestuia a avut loc în luna august 2017, dar o atenție sporită a primit abia din ianuarie 2018. În luna decembrie 2018, proiectul este închis, moment în care și proiectul Travellor Project a intrat în repaus din cauza iernii. În ianuarie 2019 are loc redeschiderea acestuia ca și versiune blog, dar o lună mai târziu este închis din nou și înglobat în Travellor Project. După mai multe încercări de redeschidere a proiectului, cu perioade scurte de activitate, acesta a fost redeschis ca pagină de Instagram în August 2019.


Link-uri: YouTube; Blogger; Instagram

The Photo Sessions Project

Lansare: Noiembrie 2017

Singurul proiect care nu a fost influențat în totalitate de către Travellor, acesta având ca scop realizarea de sesiuni foto, tip portret, majoritatea acestor sesiuni fiind realizate în natură. Din cauza numărului scăzut de ședințe și a interesului la fel de scăzut din partea publicului, proiectul este în marea majoritate a timpului inactiv.
  
Link-uri: Instagram; Blogger 

Comentarii